|
 De vreun an şi ceva, doi pedelişti ieşeni de frunte, deputatul Petru Movilă şi euro-parlamentara Mihaela Popa, par să fi căpiat cu totul în atitudinea lor faţă de scena politică din Republica Moldova. Pe scurt: pînă şi gîştele din Basarabia ştiu, de ani de zile, că Iurie Roşca şi partidul lui, PPCD, sînt, pe faţă, slugile ticăloase şi parşive ale comuniştilor lui Voronin. Că Roşca şi gaşca lui de profitori neruşinaţi şi agresivi au transformat de prea mult timp românismul basarabean într-o vacă grasă, de la care au muls milioane de dolari.
Cu toate astea, de un an şi mai bine, Petru Movilă şi MIhaela Popa se pupă de zor cu această gaşcă de vînduţi, pe care o susţin în fel şi chip, deşi presa de la Chişinău şi românii de bună credinţă de peste Prut le-au oferit zeci şi sute de argumente împotriva cîrdăşiei dintre partidul preşedintelui Băsescu şi cel al vînzătorului Roşca.
 Comentarii (3)
|
|
Continuare >
|
|
 Cum orgoliul are mai multe feţe şi prostia la români este din ce în ce mai prolifica, voi încerca astăzi un exerciţiu de autoironie sau chiar de parodie a indivizilor care se simţ bine atunci când rumegă.
Fabula Boul şi viţelul este edificatoare în acest sens şi de aceea nu mă feresc să îl consider pe domnul bou drept aliat într-o expunere din care cei mai mulţi care sunt boi şi încă nu se identifică să ajungă să se cunoască şi să se re-cunoască în această ipostază în care majoritatea îi văd în fiecare zi.
Aşa că boul sus numit şi sus-ţinut se trezeşte de dimineaţă, că un domn ce este şi primul lucru pe care îl face este să se scarpine între coarnele imaginare, în partea dorsală a cozii imaginare şi să se mângâie pe burtoaca crescută cu nesimţire peste bărbăţia lui de bovină care de mult nu mai este în stare să îşi arate mândria la lucruri de maximă excitare.
Comentarii (2) |
|
Continuare >
|
|
|
 Cunoscut multora doar ca medic şi mai puţin ca eseist, critic literar şi prozator, Grigore T. Popa trebuie „recuperat” în sensul reeditării scrierilor sale. Textele cu caracter literar au fost publicate, în majoritatea lor, în revista Însemnări ieşene (1936-1940), publicaţie coordonată de Grigore T. Popa. A semnat cu pseudonimul Paul Gore sau cu iniţialele P. Gr., T. Gr., Gr., pagini de proză, de reflecţie filosofică, istorie, ştiinţă ori traduceri. C.D. Zeletin scria într-un articol dedicat „scriitorului-medic” Grigore T. Popa: „Puţini sunt criticii care, asemeni lui, să discearnă între modern şi actual, actualul devenind modern numai în măsura în care dispune de o proiecţie spirituală perenă şi a suferit cenzura timpului.” (ROST, nr. 32, oct. 2005).
Comenteaza articolul |
|
Continuare >
|
|
|
 Din umbră, din ceată şi din anonimat nu putem ieşi dacă mai mereu vrem să fim înconjuraţi de un nor de fum, de un pachet de iluzii bine învelit cu staniol strălucitor care reflectă tot în jur autocamuflandu-se sau dintr-o umbră data de încrengăturile de relaţii şi de oameni care se ţes în jur unora mai ceva că un păienjeniş rafinat şi macabru, cu un final care îşi vizează victimă atât răpusă cât şi chinuită.
Însă în toată această poveste în umbră, care pentru unii a ajuns o junglă, buruienile cresc şi se sufocă una pe altă la adăpostul ei, sufletele se pervertesc foarte simplu la căldură sufocantă a hăţişului, afacerile înfloresc mai ceva că florile de câmp şi ajung din lipsă de spaţiu să le sufoce rând pe rând pe celelalte şi binenteles că cel mai şmecher va câştiga, iar din tufişul umbros, mirosind greu a pericol îşi fac apariţia nu doi ochi roşii de lup flămând şi doi ochi negrii,limpezi şi meschini care au în fapt toată puterea şi sunt mai periculoşi că niciodată.
Comentarii (7) |
|
Continuare >
|
|
|
Aflu că ieri a murit Dan Gâlea, la 60 de ani. A fost, într-o perioadă tulbure, timp de aproape 7 ani, unul dintre puţinii prefecţi adevăraţi ai Iaşului. Deşi a fost reprezentantul unui regim pătat, corupt, ne-democratic şi ciocoiesc ( Iliescu & co, 1990-1996 ), Dan Gâlea a ştiut să rămînă un om demn de stima tuturor. Un om elegant, temperat, normal.
Un singur lucru îi lipsea ca să fie un om de mare succes, în Romînica contemporană : nu era nesimţit. N-a furat, deşi ar fi putut face o avere uriaşă, pe vremea cănd funcţia lui era, pentru hrebenciucii patriei, poarta spre îmbogăţirea porcească. Cănd era prefect, avea un Fiat vechi. După ce-a plecat din Prefectură, şi-a luat o Dacie. Nouă…
Era omul datorită căruia Iaşul are (da, spre deosebire de New York ş.a.m.d.) un World Trade Center. Cu toate astea, într-o seară, acum cîţiva ani, ne-am întîlnit în microbuzul 6 care, din Dacia şi din Alexandru, ne-a dus pe amîndoi la o conferinţă de presă a lui Bodo Hombach. Eu, un ziarist. El, fost prefect şi director la WTC. Comentarii (5) |
|
Continuare >
|
|
|
Opinii 
