Îi vezi peste tot. La colţul străzii, în gară, în hypermarketuri, se ţin după tine în magazine sau restaurante, te imploră să le dai o mie de lei. Este vorba despre copiii străzii. Mereu aceiaşi, feţele lor nu le sunt străine nici poliţiştilor care îi culeg, din când în când, de pe stradă.
În asentimentul organelor de poliţie sunt şi cei de la DGASPC Iaşi când vine vorba despre diminuarea cerşetoriei. Oficialii DGASPC Iaşi afirmă că autorităţile sunt cu mâinile legate şi nu pot face nimic în privinţa asigurării unui adăpost pentru copii. Conform declaraţiilor acestora, minorii nu vor să renunţe la libertate.

Se simt constrânşi în momentul în care sunt la centrul de primire în regim de urgenţă şi abia aşteaptă să plece. Ei nu pot sau nu vor să se adapteze vieţii într-un centru de plasament. Tocmai de aceea, ei nu rămân nici la un centru de zi.

Banii strânşi, daţi mai departe

Există cazuri în care banii strânşi de copii merg la părinţii lor sau la cineva care are „grijă” de ei. Deşi acest aspect circulă doar ca zvon, mai mulţi cetăţeni pretind că au fost martori la „transferuri” de acest gen. „Eram odată în zona pieţei şi am surprins o întâlnire dintre un copil cerşetor, care mă abordase de multe alte ori, şi un tânăr la vreo 20 de ani. Bănuiesc că băiatul mai mare era supraveghetorul lui sau ceva şef. În fine, tânărul îl tot îmbrâncea pe copil să meargă repede să facă rost de bani, asta după ce îi luase deja banii adunaţi până atunci. «Du-te, mă, odată după bani! Hai fugi, că-i verde la semafor. Valea! Nu sta degeaba!», i-a spus şeful. Deşi de multe ori i-am dat copilului respectiv mărunţiş, mi-am promis că nu o să mai fac asta niciodată. Mi-am dat seama unde se duceau, de fapt, banii... Eu îl întreţineam cu bani pe şeful lui, să-şi ia ăla ţigări...”, ne-a spus Otilia Toia, ieşeancă.

Lacrimi fierbinţi pentru o bucată de pâine

Un alt copil ce nu părea a fi de etnie romă, tot de vreo 7-8 ani, a găsit o modalitate mai eficientă de a-şi domoli foamea. Poartă cu el un carton de pe care nu am reţinut decât cuvântul „milă”. Merge dintr-un local în altul şi se opreşte în faţa meselor. Îl interesează mai mult mâncarea, dar nici bănuţii nu strică. Şi el face orice pentru a primi „milă”, dar mai întâi îşi oferă „serviciile”. Cântă manele pentru că la asta se pricepe şi modul în care o face stârneşte râsul celor din jur. Într-o zi, însă, a fost dat afară dintr-un local înainte de a apuca să ceară ceva. S-a oprit în faţa uşii. Se uita trist prin geam la oamenii ce savurau diferite bucate şi, dintr-o dată, l-a năpădit plânsul. Şi-a înghiţit „cuvintele”. Vorbea cu ajutorul lacrimilor. În acel moment, un bărbat pe la vreo 30 de ani s-a ridicat de la masă şi l-a poftit înăuntru. L-a aşezat la masă şi i-a comandat mâncare. Uimit, copilul a început să înfulece rapid, ca nu cumva să fie alungat din nou. Nu mai avea lacrimi în ochi, îi rămăseseră pe faţă murdară doar urmele pe unde acestea au curs. Am asistat însă la o scenă care aproape nu mai are nevoie de comentarii. Un copil de vreo 6-7 ani, tremurând de frig, cerşea câţiva bănuţi de la un grup de tineri. Era seară, iar gradele din termometre scădeau de la o oră la alta. Tinerii s-au hotărât să-l ajute pe copil, dar... nu „gratis”. Pentru că în apropierea lor se afla o groapă plină cu apă, acestora le-a venit ideea să arunce bănuţii în baltă, să vadă cum reacţionează copilul. Bineînţeles că nu a stat pe gânduri. Chiar dacă nu vedea bănuţii din cauza noroiului, băiatul a început să-i caute prin apa rece şi murdară. Scotea mâinile pentru câteva clipe, sufla în ele ca să se mai încălzească puţin, după care relua căutarea. Tinerii mai aruncau câte un bănuţ şi, când vedeau cum se agită copilul, se amuzau copios. Pentru ei, era un spectacol „pe bani mărunţi”, iar rolul principal îl juca un băiat lihnit de foame şi ud până la genunchi. La finalul „piesei”, tinerii, amuzaţi de ce e copilul în stare să facă pentru bani, şi-au continuat drumul, în timp ce băiatul a rămas în urmă şi mai înfrigurat, cu hainele şi inima îngheţate.

Teatru sau durere adevărată?

Acestea sunt doar două cazuri din multe alte sute. Au jucat oare aceşti doi copii teatru ca să poată primi ceea ce doreau sau şi-au exprimat adevărata durere? Ei nu au nicio vină pentru viaţa pe care o trăiesc. Sunt prea mici ca să poată munci. Familiile lor au, poate, alte preocupări, iar părinţii nu ni-i alegem noi. Lăsaţi în voia sorţii, se descurcă aşa cum pot pentru a nu muri de foame. Cresc din cerşit şi poate mor tot cu această „meserie” la activ. Viitorul li se arată sumbru. Vor avea oare norocul să primească „milă” în fiecare zi?

Zeci de cerşetori minori

Copiii străzii din oraşul nostru sunt luaţi aproape zilnic de pe stradă de reprezentanţii Poliţiei. De multe ori, minorii aleg să doarmă sub cerul liber decât să împartă banii câştigaţi după o zi de „muncă”. Termenul „copil al străzii” te duce cu gândul la analfabetism, viaţă fără rost, la violenţă, în fine, la viaţa de la marginea societăţii. Ei se află în această situaţie din cauza părinţilor, care ori au murit, sunt în închisoare, ori sunt despărţiţi sau, pur şi simplu, cei care le-au dat viaţă i-au gonit de acasă. În alte cazuri, ei înşişi au ales strada pentru că situaţia din familie era de nesuportat şi nu se simţeau iubiţi şi doriţi de rudeniile lor.

Amenzi neplătite, cu duiumul

Poliţia municipiului Iaşi, în colaborare cu cei de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Iaşi, „mătură” zilnic oraşul de cerşetori. Oficialii DGASPC susţin că în ceea ce-i priveşte, este foarte greu de stopat fenomenul cerşitului şi al locuitului pe stradă. Conform afirmaţiilor reprezentanţilor Poliţiei municipiului Iaşi, amenzile date părinţilor minorilor găsiţi pe străzi nu sunt plătite niciodată. Ei au la activ zeci de amenzi pe care nu le vor onora vreodată. „Nu putem lua alte măsuri legale împotriva lor, deoarece aceştia nu au proprietăţi sau alte venituri declarate. Copiii sunt prea obişnuiţi cu strada şi nu putem descuraja cerşetoria tocmai pentru că mulţi dintre ei se întorc, în speranţa că vor primi «ceva» de la cetăţeni”. Reprezentanţii poliţiei municipale arată că minorii racolaţi de pe stradă sunt cam aceiaşi, iar din informaţiile lor, ei nu câştigă mai mult de 30-40 lei pe zi şi asta în zilele bune. În momentul de faţă, în evidenţa poliţiei se află câteva zeci de tineri cu vârsta sub 18 ani, ce trăiesc din mila trecătorilor. „Cauza este una socială. Cerşetorii nu sunt implicaţi în furturi sau alte infracţiuni”, spun cei de la poliţie.

Comenteaza articolul

Comenteaza articolul
Te rog posteaza un comentariu legat de acest subiect. Nu folositi limbaje licentioase. Comentariile care au in continutul lor trivialitati vor fi sterse! In cazul in care gresiti codul de securitate apasati refresh pentru generarea unui cod nou.
Nume:
Titlu:
Comentariu:
Cod:*