|
Vineri, 9 Mai 2008 a avut loc la Muzeul ,,V. Pogor’’ semnarea actului de donaţie a şevaletului împreună cu ultima lucrare a maestrului Sabin Bălaşa, donaţie făcută de Tudor Bălaşa, unul dintre cei doi fii ai acestuia. La festivitate au participat Dan Jumară, directorul M.L.R. Iaşi, C-tin Dumitru, Valentin Ciucă şi reprezentantul familiei Bălaşa. Este un eveniment de o importanţă foarte mare atât pentru instituţia de cultură (în a cărei casă de oaspeţi a şi locuit în perioada când picta ,,Galaxia iubirii’’ în Aula Magna ,,M. Eminescu’’), cât şi pentru Iaşi, având în vedere că maestrul a avut dintotdeauna o relaţie deosebită cu acest oraş căruia a ales să i se dăruiască în întregime.
Dan Jumară: ,,Fii Tudor şi Matei, continuând ideea lui Sabin Bălaşa, au dorit ca ultima lucrare a maestrului, împreună cu şevaletul pe care se află, să-şi găsească <<locul de veci>> la Casa Pogor. Este pentru noi o onoare deosebită să primim această donaţie şi nu putem decât să le mulţumim atât lor cât şi lui C-tin Dumitru care a mijlocit mereu realţia dintre Iaşi şi maestrul Bălaşa atât pe vremea când artistul trăia cât şi după moartea acestuia.
’’ C-tin Dumitru: ,,Acum mulţi ani, zeci de mii de ieşeni urcau Copoul, intrau în Universitate, în Sala Paşilor Pierduţi pentru a vedea poate cea mai mare expoziţie murală din istoria omenirii. (...) În anul când picta <<Galaxia iubirii>> în Aula <<M. Eminescu>> a donat Muzeului Literaturii Române un portret al lui Ion Creangă. Este din nou un gest simbolic pentru că S.B. a dat mult Iaşiului, acestui oraş pe care- l asemăna cu Florenţa şi s-a dat lui chiar şi pe sine însuşi. Această donaţie este unică, venită cu o zi înaintea împlinirii celor 40 de zile de la dispariţia sa este o lucrare nesemnată, nedatată, nicidecum neterminată. Acest muzeu se va îmbogăţi cu încă o valoare, una simbolică pentru literatură.’’ Valentin Ciucă: ,,Acest <<Arc de triumf>> este de fapt o poartă către dincolo, poarta cerului, a eternităţii, poarta raiului (de ce nu?) şi aceste împreunări simbolice în care puteam distinge trăsături ale copiilor lui când erau mici sunt de fapt nişte schiţe destinate Sălii Paşilor Pierduţi de la Universitate. Nu a mai făcut- o; există o lucrare cu tema sinteza daco-romană, aceasta era intenţia artistului, cu o siluetă feminină care întruchipa România . De data aceasta lucrurile sunt puţin diferite, sunt siluetele care zboară deasupra solului magmatic al unei galaxii, avem şi reprezentarea grotelor timpului şi în acelaşi timp sentimentul de necunoscut, lucru pe care acum omul trebuie să şi-l asume prin cunoaştere sau prin revelaţie.’’
,,Subsemnatul Tudor Bălaşa, domiciliat în Bucureşti , (…) donez Muzeului Literaturii Române Iaşi următoarele: şevaletul maestrului Sabin Bălaşa cu pictura <<Arcul de triumf>>, 110/128 cm, ultima lucrare a maestrului. Condiţiile donaţiei: lucrarea nu va fi separată de şevalet, vor fi expuse întotdeauna împeună; cele două piese vor face parte din expoziţia permanantă a ,,Casei Pogor”. Iaşi, 9 Mai 2008.’’
Cătălin-Mihai Ştefan
|
- Te rog posteaza un comentariu legat de acest subiect.
- Nu folositi limbaje licentioase.
- Comentariile care au in continutul lor trivialitati vor fi sterse!
- In cazul in care gresiti codul de securitate apasati refresh pentru generarea unui cod nou.
| |