|
Garda de Mediu are un nou şef. Şi asta pentru că Ovidiu Stadoleanu, noul comisar-şef al Gărzii de Mediu Iaşi, , a câştigat concursul organizat luna trecută de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Şi ca orice şef ce abia a preluat mandatul acesta a afirmat că prioritatea numărul unu o constituie “reorganizarea din temelii” a instituţiei, astfel încât percepţia cetăţenilor vizavi de munca prestată de comisarii de mediu să fie una mult îmbunătăţită. “În prima zi de lucru, am constatat o serie de nereguli majore în ceea ce priveşte activitatea Gărzii de Mediu Iaşi şi a comisarilor în teritoriu. Mă refer aici la nefolosirea în mod corespunzător a timpului de inspecţie şi control, lucru care a avut ca efect un număr mic de acte constatatoare faţă de problematica vastă de mediu pe care o presupene un judeţ precum Iaşiul.
Chiar dacă numărul comisarilor de mediu este total insificient, consider că activitatea acestora trebuie eficientizată la maximum”, a declarat Ovidiu Stadoleanu. În opinia noului comisar-şef al Gărzii de Mediu Iaşi, cea mai gravă problemă cu care se confruntă oraşul, din punct de vedere al mediului, o reprezintă, în acest moment, poluarea de la Centrala Electrotermică (CET). “Mă voi ocupa personal de această problemă, având în vedere că sunt de profesie. Există o serie de proiecte de investiţii care să conducă, în final, la reducerea emisiilor poluante de la CET, însă, până la punerea în practică a lor, va trebui să ţinem situaţia sub control, astfel încât nivelul de poluare să se situeze în limite acceptabile”, a susţinut Ovidiu Stadoleanu. La rândul său, prefectul de Iaşi, Marius Bodea, şi-a exprimat speranţa că noul comisar-şef al Gărzii de Mediu va reuşi să scoată instituţia din conul de umbră în care aceasta s-a aflat în ultimii ani. “Nu neg faptul că am fost nemulţumit de activitatea desfăşurată în ultimii ani de Garda de mediu Iaşi şi de cei care s-au aflat la conducerea acestei instituţii. Sper, însă, că noul comisar-şef va şti să pună în valoare importanţa acestei instituţii şi să dinamizeze activitatea desfăşurată de subordonaţii săi, astfel încât Iaşiul să nu se mai confrunte cu probleme grave în ceea ce priveşte problematica legată de protecţia mediului”, a subliniat prefectul Marius Bodea.
G.C.
|
- Te rog posteaza un comentariu legat de acest subiect.
- Nu folositi limbaje licentioase.
- Comentariile care au in continutul lor trivialitati vor fi sterse!
- In cazul in care gresiti codul de securitate apasati refresh pentru generarea unui cod nou.
| |