|
Boli precum difteria sau poliomelita sunt aproape eradicate, iar rujeola, oreionul, rubeola şi tusea convulsivă apar rareori. Totuşi, atâta timp cât există pericol de îmbolnăvire, copiii trebuie vaccinaţi la timp. La vârsta de un an beneficiază de vaccinul ROR (rujeolă, oreion, rubeolă) singura salvare în faţa bolilor copilăriei. În România vaccinarea celor mici este gratuită. În luna aprilie, însă, s-a constatat o scădere a numărului de copii care trebuia aduşi la cabinetele medicilor de familie pentru a fi vaccinaţi, conform graficului pe care îl deţin aceştia. În mare parte părinţii sunt plecaţi în stăinătate şi au coincis şi sărbătorile pascale. S-au primit două avertismente din partea Centrului de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile în urma constatării unor cazuri concrete de rujeolă în ţări precum Austria, Italia, Portugalia şi România şi a unor cazuri de difterie în Anglia şi Norvegia. Rujeola este pe punctul de a evolua şi în Elveţia, Franţa şi Spania
În România au fost decoperite 5 cazuri de rujeolă în lunile martie-aprilie la persoane rezidente sau care au călătorit în Austria, Italia şi Portugalia. Este vorba de 4 copii şi un adult. Bărbatul este din judeţul Iaşi şi la întoarcere din Italia a fost diagnosticat la Paşcani cu rujeolă, diagnostic confirmat în luna mai şi de Institutul Cantacuzino din Bucureşti. În contact cu familia, şi ţinând cont că este vorba de o boală transmisibilă, a reuşit să îmbolnăvească un sugar, care nu intra în graficul vaccinului rujeolic şi un alt copil, care la rândul lui nu a putut să fie vaccinat datorită unor contraindicaţii.
„Insistăm pe vaccinarea copiilor şi pe revaccinarea adulţilor înainte de a pleca în călătorie. În această perioadă fluxul turiştilor este foarte mare, iar dacă o boală evoluează într-o ţară poate fi trasmisă şi în alta. Toţi pacienţii pot trece pe la cabinetul medicului de familie pentru a vedea graficul cu vaccinele care le-au făcut până acum, iar în cazul în care lipseşte unul, pot fi revaccinaţi” a declarat Irina Mitroi, Director adjunct al Autorităţii de Sănătate Publică, Iaşi.
Brînduşa Leonte
|
- Te rog posteaza un comentariu legat de acest subiect.
- Nu folositi limbaje licentioase.
- Comentariile care au in continutul lor trivialitati vor fi sterse!
- In cazul in care gresiti codul de securitate apasati refresh pentru generarea unui cod nou.
| |