Menu Content/Inhalt
Prima pagina


Galerie Foto

StufStock

Galerie Video

Acrofobia

Prima pagină

Nu sunt imagini.

Ştiri locale


Supraveghere video în căminele de la “Cuza”

Aproximativ 7.000 de camere de supraveghere video vor fi instalate în căminele Universităţii “Alexandru Ioan Cuza”. Lucrările de montare a sistemelor de supraveghere au început deja în căminele din complexul studenţesc « Codrescu ». « Am hotărât să instalăm camere video pentru că, mai ales anul trecut, s-au înregistrat mai multe furturi în cămine », a declarat şeful Direcţiei pentru Probleme Social Studenţeşti, economist Romulus Dămăceanu. În momentul de faţă, singurele cămine ale universităţii care dispun deja de sisteme de supraveghere video sunt Centrul de Schimburi Internaţionale « Gaudeamus » şi căminul « Akademos ». Lucrările de instalare se vor încheia în trei luni. Camerele video vor fi montate pe paliere, în bucătărie şi
    Continuare...


Iaşiul, oraşul premierelor

Iaşiul ar putea deveni un oraş al situaţiilro inedite. Dacă nu până de curând Iaşiul ieşea în evidenţă în materie de prefecţi, prin arestarea unuia dintre funcţionarii ce nu cu mult timp înainte luase premiul de „cel mai bun prefect al anului”- radu Prisăcaru- , iată că o altă situaţie inedită vine să întărească renumele de oraş al premierelor. Şi asta pentru că Marius Bodea, actual prefect interimar ar putea deveni primul demnitar din România care ocupă în acelaşi timp şi funţia de prefect interimar şi funcţia de subprefect. Acesta a susţinut, la Bucureşti, examenul pentru obţinerea postului de subprefect al Iaşilor, care a fost ocupat
    Continuare...


Cătălin Ivan şi Constantin Neculau invită ieşenii din Colegiul 11 la „Festivalul Mărului”

Cătălin Ivan, candidatul Alianţei PSD+PC pentru Camera Deputaţior în Colegiul 11  şi Constantin Neculau candidatul Alianţei PSD+PC pentru Senat  în Colegiul 5,  organizează duminică, 23 noiembrie, începând cu ora 12.00, la Centrul „ Providenţa” prima ediţie a „Festivalului Mărului”.
Ieşenii din cartierele CUG, Fumoasa, Bularga, Galata şi Bucium sunt invitaţi să participe la un spectacol folcloric de dansuri şi muzică populară, cu participarea maestrului Marinică Botea şi a solistei Claudia Martinică. Spectacolul va fi completat de trupa The Sky care va dansa pe ritmuri irlandeze, latino şi ruseşti. Organizatorii propun publicului o serie de concursuri inedite la
    Continuare...


Târgul de toamnă pentru produsele ecologice certificate

Astăzi, la Iaşi, se deschid porţile Târgului de toamnă pentru produsele ecologice certificate. Acesta face parte din proiectul transfrontalier de tip PHARE dintre România şi Republica Moldova, cu finanţare de la Uniunea Europeană şi este organizat de Universitatea de Ştiinte Agricole şi Medicină Veterinară « Ion Ionescu de la Brad ». « Ne adresăm consumatorilor, fermelor ecologice, industriei fructelor şi legumelor şi exporturi de produse ecologice », a spus decanul Facultăţii de Horticultură, prof. univ.dr. Gică Grădinariu. La târg vor participa peste 25 de firme de profil din cele două ţări şi se vor organiza diverse seminarii şi workshopuri, cu teme privind problemele ecologice
    Continuare...


Palas îşi va lansa pe piaţa rezidenţială apartamentele unicat

Palas: locuinţe de vis, exclusiviste, gândite până în ultimele detalii pentru o stare de bine, relaxare şi confort. Detaliile despre apartamentele Palas pot fi aflate, în curând, la cel mai modern Centru de Vânzări, care include showroom.
Amplasat în imediata apropiere a ansamblului urbanistic, într-o construcţie provizorie pe esplanada Teatrului „Luceafărul”, Centrul de Vânzări Palas va funcţiona într-un imobil dedicat acestui scop, diferit de cele şase clădiri de locuinţe. Suma totală a investiţiei depăşeşte un milion de euro.
Designul interior al apartamentelor amenajate în showroom este realizat de firma italiană Arrendamenti Macchini.
    Continuare...

Cele mai bune decizii, luate pe stomacul plin Imprimare E-mail

Săritul peste mese contribuie la scăderea nivelului de serotonină, un neurotransmiţător care favorizează comportamentul neglijent şi impulsiv şi, implicit, luarea deciziilor greşite, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii britanici, publicat în revista Science.
Serotonina, unul dintre principalii neurotransmiţători ai sistemului nervos central, numită şi "hormonul fericirii", joacă un rol cheie în controlarea emoţiilor, precum agresivitatea, în interacţiunile sociale, informează dailymail.co.uk.
Psihiatrii şi neurologii au stabilit în urmă cu mai mult timp o legătură între serotonină şi comportamentul social, însă rolul precis jucat de această moleculă în agresivitatea impulsivă constituie un subiect de controverse.

Noul studiu, realizat de cercetătorii de la Universitatea Cambridge, este unul dintre primele care demonstrează o relaţie între scăderea nivelului de serotonină în organism şi impulsivitate.
Cercetătorii au demonstrat de ce oamenii devin mai combativi şi agresivi când au stomacul gol.
Triptofanul, un aminoacid necesar organismului pentru a produce serotonină, nu poate proveni decât din hrana absorbită. Din acest motiv, nivelul de serotonină scade în mod natural dacă se sare peste o masă, un efect pe care autorii studiului l-au exploatat în experimentele lor.
20 de voluntari au participat la un joc, pe perechi, în care unul dintre membri trebuia să-i ofere celuilalt o anumită parte dintr-o sumă de bani. Dacă oferta era acceptată, ambii jucători erau recompensaţi, dar dacă oferta era refuzată, niciunul dintre ei nu primea nimic.
Pe stomacul plin, resentimentul provocat de o ofertă prea mică a făcut ca 33% dintre voluntari să respingă suma de bani oferită de coleg, deşi acest lucru însemna ca ambii să rămână cu mâna goală.
Însă, după ce nivelul de serotonină a scăzut, în urma micşorării aportului alimentar, numărul ofertelor respinse a crescut la 80%, iar agresivitatea participanţilor la studiu a crescut, de asemenea.
Cercetătorul Molly Crockett a indicat: "Studiul sugerează că serotonina joacă un rol critic în luarea deciziilor sociale, favorizând răspunsurile agresive. (...) Schimbările în dieta alimentară şi stresul provoacă fluctuaţii ale nivelului de eserotonină, deci este important să înţelegem cum afectează acest fenomen luarea deciziilor cotidiene".
Sursele cele mai mari de triptofan sunt carnea roşie, produsele lactate, nucile, seminţele, bananele, tonul, scoicile şi produsele din soia.
Studiul realizat de cercetătorii de la Universitatea Cambridge aduce noi informaţii despre tulburările clinice precum depresia, comportamentele obsesive şi anxietate, care se caracterizează prin nivelul scăzut de serotonină din organism.




  Comenteaza articolul
comentarii RSS

Comenteaza articolul
  • Te rog posteaza un comentariu legat de acest subiect.
  • Nu folositi limbaje licentioase.
  • Comentariile care au in continutul lor trivialitati vor fi sterse!
  • In cazul in care gresiti codul de securitate apasati refresh pentru generarea unui cod nou.
Nume:
Titlu:
Comentariu:

Cod:* Code

 
< Precedent   Următor >

Ştiri pe scurt

Şapte elevi din Iaşi, premianţi la Concursuri şi Olimpiade Internaţionale desfăşurate în anul şcolar 2007/2008, cei şapte profesori care i-au îndrumat, precum şi directorii liceelor unde aceşti elevi îşi desfăşoară activitatea vor fi premiaţi luni, 24 noiembrie 2008, la Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti primind sume importante asigurate de MEdCT din fondul său valutar.

 

Curs BNR

Vremea la Iaşi

Afişează detalii vreme
8°C
1002mb

11 km/h

Caricatura

Monitorul RSS

Certified by Diroot Web Directory PeAlese.com - Director Premium de site-uri romanesti. Inscriere gratuita! Stiri si Massmedia