|
Statul întoarce spatele celui mai mare Combinat de Utilaj Greu din ţară. Şi asta pentru că, conform afirmaţiilor deputatului Partidului Democrat, Petru Movilă, directorul general adjunct Gheorghe Chişcă al SC Fortus SA nu a reuşit să ajungă la nicio finalitate în discuţiile purtate cu reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).
De asemenea, deputatul Petru Movilă a mai afirmat că deşi a înaintat o scrisoare de lămurire şi de solicitare de intervenţie expresă a ministrului finanţelor, Varujan Vosganian, nu a primit încă niciun răspuns oficial. Ceea ce înseamnă că pe data de 3 septembrie, activele celui mai mare Combinat de Utilaj Greu din ţară va fi scos la vânzare.
Situaţia este cu atât mai dramatică cu cât conducerea SC Fortus SA a căutat ajutor tocmai de la autoritatea de stat care trebuia să îşi dea ultimul acord cu privire la ştergerea datoriilor, Ministerul Finanţelor Publice. Tăcerea reprezentanţilor acestei instituţii întăreşte speculaţiile potrivit cărora licitaţia ce ar urma să aibă loc pe data de 3 septembrie a.c. are o tentă vădită de distrugere a Fortus SA, deoarece valoarea activelor scoase la vânzare este dublă faţă de valoarea activelor aflate în evidenţa Direcţiei Generale a Finanţelor Judeţene Iaşi.
CUG a devenit o mină de aur, după ce Consiliul Concurenţei a aprobat scutirea de la plată a datoriilor fostului Combinat de Utilaj Greu. Deşi Consiliul Concurenţei a decis ştergerea datoriilor vechi ale SC Fortus SA Iaşi, instituţia care veghează asupra respectării contactelor de privatizare, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a blocat mult timp firma ieşeană, nefiind de acord cu ridicarea sechestrelor. Reprezentanţii AVAS au susţinut că datoria Fortus SA către instituţie este de 265 miliarde lei, motiv pentru care au instituit sechestre pe bunuri în valoare de 1.200 miliarde lei de la fostul CUG.
Datoriile totale sunt tot în jurul valorii de 1.200 miliarde lei, însă Finanţele au scos la vânzare active de 3.488 miliarde lei. Tăcerea impusă, de asemenea, de reprezentanţii instituţiilor statului, care ar fi trebuit să salveze o societate comercială ce deţine una dintre cele mai mari platforme industriale din zona Moldovei, asupra deciziilor referitoare la soarta fostului combinat întreţine de asemenea speculaţia că de fapt interesele sunt pur de natură imobiliară dacă se ţine cont de faptul că suprafaţa de teren aferentă activelor scoase la vânzare este de 44 hectare. Conform specialiştilor din piaţă, preţul pe metrul pătrat al terenului de la Fortus ajunge la 150 Euro ceea ce duce la ideea , în urma unui calcul simplu că pentru suprafaţa menţionată, doar terenul valorează 64,91 milioane Euro.
G.B.
|
- Te rog posteaza un comentariu legat de acest subiect.
- Nu folositi limbaje licentioase.
- Comentariile care au in continutul lor trivialitati vor fi sterse!
- In cazul in care gresiti codul de securitate apasati refresh pentru generarea unui cod nou.
| |