Chiar dacă am atins vremuri în care vehiculele sunt dotate cu pneuri tot mai moderne şi mai competitive, meşteşugul roţilor din lemn nu a dispărut în judeţul Iaşi. În satul Strunga, se află un bătrânel de 68 de ani care nu numai că nu a uitat măiestria dobândită în tinereţe, dar încă mai face roţi pentru vecinii cărora li s-a stricat căruţa.
Totul a început acum 45 de ani când Vasile Helciug şi-a achiziţionat din târg un cal şi o căruţă mai jerpelită care avea nevoie de reparaţii pentru a fi utilă. Pentru că roţile erau principala problemă, omul a apelat la un meseriaş care, în timp ce îi repara căruţa, l-a învăţat toate secretele construirii unei roţi. Din acel moment, Vasile Helciug a devenit cu adevărat priceput în a-şi repara singur roţile căruţei ajutându-şi şi vecinii atunci când aceştia aveau aceleaşi probleme.

„Nu a fost greu să învăţ meşteşugul ăsta pentru că am avut un meseriaş mai în vârstă care m-a instruit ca la şcoală. Îmi spunea ce trebuie să fac şi mă lăsa apoi să lucrez de unul singur. Când terminam, venea să vadă cum m-am descurcat şi îmi explica acolo unde am greşit. Am prins imediat meşteşugul”, spune Vasile Helciug, care susţine că roţile de căruţă i-au adus mai multă satisfacţie decât câştiguri materiale. „Nu prea am câştigat eu de pe urma meseriei mele. Adică nu am lucrat ca să ies în pierdere, dar nici mulţi bani nu am făcut. Am mai reparat pe la oamenii din sat câte o roată, dar în niciun caz nu am făcut eu avere după asta. Acum, o roată costă cam 100 de lei ”.

Procesul tehnologic

Construirea unei roţi de căruţă nu e deloc o joacă de copil, iar pe lângă migală, unelte adecvate, răbdare şi materialul necesar, trebuie să ai şi mult talent. Vasile Helciug are de toate şi ne explică procesul tehnologic de construcţie, o reţetă de la care nu trebuie să lipsească niciun ingredient. „Prima dată trebuie să vezi care e diamentrul roţii, cât de mare trebuie s-o faci. Apoi se alege materialul necesar, adică lemnul care intră în compoziţia roţii. Stejarul e bun la spiţe că-i mai tare. Frasinul merge la obezi. Se mai foloseşte lemn de salcâm şi de fag de la primul butuc tăiat din pădure. De ce de la primul butuc? Pentru că mai departe lemnul nu mai are rezistenţa necesară. După ce ai ales lemnul, se fac butucii la strung. Apoi, se face împărţirea pe circumferinţa butucului a numărului de spiţe care trebuiesc fixate. Se dăltuieşte în butuc scobitura unde intră spiţa. După asta, se fac spiţele şi se fixează în roată. Se taie obezile. La căruţele care au roţi cu 10 spiţe se fac 5 obezi, la cele cu 12 spiţe, 6 obezi, iar la roţile mici cu numai 8 spiţe se fac 4 obezi. Se trage apoi fierul pe roată şi cu nişte cleşti speciali roata se arcuieşte ”, afirmă Vasile Helciug.

Face roata în două zile

Fiindcă tehnologia a ajuns şi la sat, munca la o roată de căruţă a fost mult uşurată. Dacă în trecut meşteşugul se făcea sută la sută manual, acum el e facilitat de numeroasele unelte pe care Vasile Helciug le are în gospodărie. „La început nu erau sculele astea pe care le am acum şi lucrul mergea mai greoi. Spiţele le ciopleam din lemn, lucram cu rindeaua. Cu tesla scobeam obezile. Aveam şi un burghiu ţigănesc cu care găuream obezile şi un firez de mână. Acuma am şi eu unelte din astea mai moderne. O mandrină cu burghiu, foarte utilă, un compas cu care se măsoară circumferinţa roţii, circular, dalte de diferite categorii, abrict pentru şlefuitul lemnului, iar la segmentul de roată folosesc o mezdreală (un fel de cioplitoare folosită în tâmplărie n.r.). Cu toate sculele astea o roată o termini în două zile. Fără ele n-o termini nici în patru”, spune Vasile Helciug.

A trecut de cota 1.000

De 45 de ani de când stăpâneşte meşteşugul roţilor, Vasile Helciug a pus pe picioare sute de care în sat şi a făcut peste 1.200 de roţi. Vehiculele rustice sunt însă pe cale de dispariţie în această Românie „europenizată” astfel că meseriaşul din Strunga are comenzi tot mai puţine. „Înainte făceam continuu la roţi. Nu mai învaţă nimeni meşteşugul ăsta pentru că nu mai are rost. Asta nu-i o meserie de viitor, aşa că nici nu-i de condamnat că pe tineri nu îi mai interesează. O să mai fac eu roţi de căruţă, aşa... de plăcere. Orice lucru are secretul şi tehnica lui. Dacă nu îţi iasă, te mai enervezi, te mai ambiţionezi, dar până la urmă tot îi dai de cap. Totul e să-ţi placă ceea ce faci”, încheie Vasile Helciug, un bătrânel despre care se poate spune că ştie să facă roţi ce au o calitate care nu se mai întâlneşte la niciun alt producător: nu fac niciodată pană.

Claudia Albu

Comenteaza articolul

Comenteaza articolul
Te rog posteaza un comentariu legat de acest subiect. Nu folositi limbaje licentioase. Comentariile care au in continutul lor trivialitati vor fi sterse! In cazul in care gresiti codul de securitate apasati refresh pentru generarea unui cod nou.
Nume:
Titlu:
Comentariu:
Cod:*