|
Eurodeputatul PD-L Mihaela Popa, membru al Comisiei pentru Cultură şi Educaţie a Parlamentului European, s-a întâlnit miercuri, la Veneţia, cu directorul Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia, Marco Müller, cu preşedintele Bienalei Veneţiene, Paolo Baratta - fost ministru în guvernul italian, precum şi cu primarul oraşului Veneţia, Massimo Cacciari - fost membru al Parlamentului European. Întâlnirile au fost prilejuite de prezenţa, în aceste zile, la Veneţia, alături de mai mulţi membri ai Parlamentului European, la invitaţia organizatorilor celei de-a 65-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film, a eurodeputatului român, în calitatea acestuia de membru al Comisiei pentru Cultură şi Educaţie din P.E.
„Într-o lume divizată de tot mai multe conflicte, cultura reuşeşte să fie o punte care uneşte oameni de pe continente diferite. Cred că acesta trebuie să fie mesajul pe care să-l transmită această ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia, pe lângă componenta sa artistică. În cadrul întâlnirilor pe care le voi avea la Veneţia, mi-am stabilit ca prioritate promovarea cinematografiei româneşti, un domeniu care ne poate reprezenta cu succes pe plan internaţional" a declarat Mihaela Popa. În cadrul vizitei, europarlamentarul român are programate întâlniri cu reprezentanţii industriei cinematografice europene, dar şi cu participanţii la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia. Cea de a 65-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia are loc între 27 august şi 6 septembrie 2008. Obiectivul Festivalului este acela de a sprijini cunoaşterea şi promovarea diferitelor aspecte ale cinematografiei internaţionale ca artă, divertisment şi industrie, în spiritul libertăţii şi toleranţei. Anul acesta, pe covorul roşu îşi vor face apariţia staruri precum Brad Pitt, George Clooney, John Malkovich, Anne Hathaway, Charlize Theron şi Kim Basinger.
G.C.
|
- Te rog posteaza un comentariu legat de acest subiect.
- Nu folositi limbaje licentioase.
- Comentariile care au in continutul lor trivialitati vor fi sterse!
- In cazul in care gresiti codul de securitate apasati refresh pentru generarea unui cod nou.
| |